top of page

Publicații

 

a) Periodice:

 

Revista Argotica își propune să fie o tribună academică internațională a tuturor celor interesați de studierea argoului – cadre didactice universitare, cercetători științifici, doctoranzi sau masteranzi –, având în comun preocupări legate de acest registru lingvistic/stilistic al oricărei limbi, aproape în egală măsură hulit și admirat, respins și acceptat, dar, în ciuda statutului său controversat, studiat de mai bine de patru secole!

 

Revista Argotica va găzdui în paginile sale (virtuale, deocamdată, urmând să aibă și o variantă tipărită în funcție de interesul pe care, sperăm noi, îl va trezi în rândul specialiștilor și, evident, de posibilitațile financiare...) articole, studii, recenzii, anchete, note și comentarii pe marginea unei teme propuse de un membru al comitetului, care va fi, odată tema acceptată, și responsabilul științific al numărului respectiv. De asemenea, creații literare argotice (poezie, proză, teatru) pot constitui obiectul materialelor supuse spre publicare în Argotica, alături de compoziții grafice având aceeași sursă de inspirație.

Rubricile revistei nu sunt fixe, ele putând varia în funcție de materialele propuse și acceptate spre publicare, căci și obiectul/subiectul predilect cultivat de revistă, argoul, se află într-o permanentă evoluție, fiind cel mai dinamic aspect al limbii!

 

Revista Argotica se concentrează pe argoul internațional, în general, dar mai ales pe cel european, în special pe argoul românesc, francez, anglo-american, spaniol (hispanic), italian și german. Numerele revistei sunt tematice, dar și alte articole sunt, de asemenea, acceptate și introduse  într-o secțiune separată („Varia”). Tematica numerelor viitoare va fi anunțată pe site-ul revistei, la secțiunea „Teme viitoare”, în pagina CeCArg și, de asemenea, prin diseminarea periodică a Apelurilor la publicații.

Articolele primite sunt evaluate printr-un proces de peer reviewing pentru care Comitetul științific poate solicita avizul unor referenți externi, specialiști ai temei în cauză. Lista acestora va fi publicată în numărul curent al revistei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

​​

 

 

 

 

 

 

 

 

 

b) Volume:

Colecția Argotolog va reuni atât lucrări colective, tematice sau nu, cât și abordări individuale ale acestui fenomen prezent în orice limbă (teze de doctorat, antologii, acte ale unor manifestări științifice naționale și internaționale, traduceri etc.). Acestea pot fi redactate în limba română sau într-o limbă străină de circulație internațională: franceză, engleză, italiană, spaniolă sau germană. Primul număr, intitulat Sul gergo nel XXI secolo / Despre argou în secolul XXI / Sur l’argot au XXIe siècle, a fost publicat în 2016 la editura Universitaria a Universității din Craiova, fiind coordonat și prefațat de Rachele Raus (Universitatea din Torino, Italia) și de Laurențiu Bălă (Universitatea din Craiova, România).

​c) versiunea tipărită a Argoticii, din care au apărut până acum 6 volume (1 și 2 în 2016, 3, 4 și 5 în 2017, 6 în 2018), toate fiind publicate la Editions universitaires européennes, din Saarbrücken, Germania:

Index Copernicus

978-613-8-41907-5-front.jpg
bottom of page